Ce este tulburarea acută de stres?
Caracteristica esențială a tulburării acute de stres o reprezintă dezvoltarea simptomelor caracteristice, care durează de la 3 zile la 1 lună, după expunerea la unul sau mai multe evenimente traumatice.

Evenimentele traumatice cu expunere directă includ, dar nu se limitează la:

  • participarea la război, în calitate de combatant sau civil
  • atacuri violente sau violențe de orice natură (violență sexuală, fizică, luptă corp la corp, răpire, luare de ostatici, atac terorist, tortură etc),
  • dezastre naturale sau umane (cutremur, uragane, accident de avion etc)
  • accidente grave (autovehicule severe, accidente industrial etc).

Pentru copii, evenimentele traumatizante sexuale pot include experiențe sexuale inadecvate fără violență sau rănire. O boală care pune viața în pericol sau o condiție medicală debilitantă nu este neapărat considerată un eveniment traumatic. Incidentele medicale care se califică drept evenimente traumatice implică evenimente bruște, catastrofale (de exemplu, trezirea în timpul intervenției chirurgicale, șoc anafilactic).

Simptome
Pentru diagnosticarea tulburării acute de stres, simptomele trebuie să persiste cel puțin trei zile și să nu dureze mai mult de o lună după încheierea evenimentului traumatizant. Dacă simptomele persistă și după o lună, diagnosticul devine tulburare de stres post-traumatic.

Diagnosticarea cu tulburare acută de stres se justifică în cazul în care persoana prezintă nouă (sau mai multe) dintre următoarele simptome, ce aparțin oricăreia din cele 5 categorii:

  • Simptome intruzive (amintiri neplăcute recurente involuntare și intruzive, coșmaruri, flashback-uri, disconfort psihologic: panică, neliniște, plâns facil, îngrijorare, disperare, temere, groază)
  • Dispoziție negativă (stare emoțională negativă, ideație suicidară, stimă de sine scăzută, stare depresivă, incapacitate de a simți plăcerea, sentimente de culpabilizare)
  • Simptomele disociative (derealizare și depersonalizare și incapacitatea de a rememora un aspect important al evenimentului traumatic)
  • Simptome de evitare (evitarea amintirilor, gândurilor, sentimentelor, persoanelor sau locurilor asociate cu trauma)
  • Simptome de excitare și reactivitate (tulburări ale somnului (insomnii și somn insuficient), comportament iritabil, răbufniri de mânie, răspuns exagerat de tresărire, hipervigilență, probleme de concentrare).

Persoanele care dezvoltă  tulburarea acută de stres pot, de asemenea, să resimtă o mare vină în ceea ce privește imposibilitatea de a fi prevenit evenimentul traumatic sau faptul că nu pot trece mai repede peste experiența traumatică. Atacurile de panică sunt frecvente în luna următoare unei experiențe traumatice. Copiii cu tulburare acută de stres pot, de asemenea, să dezvolte și anxietate de separarea de părinți sau de persoana care îi îngrijește.

Dezvoltarea tulburării
Tulburarea acută de stres nu poate fi diagnosticată decât după 3 zile după încheierea evenimentului traumatic. Deși, după o lună, această tulburare poate migra spre tulburare de stres posttraumatic (PTSD), poate fi de asemenea un răspuns de stres tranzitoriu, care se remite în termen de o lună de la expunerea la evenimentul traumatic și nu are ca rezultat PTSD. Aproximativ jumătate dintre persoanele care dezvoltă în cele din urmă PTSD prezintă inițial tulburare acută de stres.

Datorită apariției factorilor stresori din viața de zi cu zi sau a altor evenimente traumatice, simptomele pot să se agraveze, în timpul lunii inițiale. Reexperimentarea experienței traumatice poate varia pe parcursul dezvoltării tulburării.

Spre deosebire de adulți sau adolescenți, copiii mici pot raporta vise înfricoșătoare fără conținut, care reflectă în mod clar aspecte ale experienței traumatice (de exemplu, trezirea în teroare ca urmare a experienței traumatice, dar imposibilitatea de a face legătura între conținutul visului și evenimentul traumatizant).

Copiii în vârstă de 6 ani și mai mici au probabilitate mai mare decât copiii mai mari, să pună în act evenimentul înfricoșător, traumatizant, în timpul jocului.. De exemplu, un copil foarte mic care a supraviețuit unui incendiu poate desena imagini cu flăcări. De asemenea, copiii mici nu manifestă în mod necesar reacții de panică la momentul expunerii sau chiar după, în timpul retrăirii experienței. În mod obișnuit, părinții raportează o serie de trăiri, cum ar fi furie, rușine sau evitare, inclusiv emoții excesiv de pozitive, la copiii mici care au fost traumatizați. Deși copiii pot încerca să evite reamintirea experienței traumatice, uneori sunt afectați de amintirea factorului traumatizant (de exemplu, un copil mic mușcat de un câine poate vorbi despre câini în mod constant, evitând totuși să iasă afară, din cauza fricii de a întâlni un câine).

Descoperă mai multe despre legătura dintre minte și corp, modurile în care psihoterapia te poate ajuta să depășești o perioadă dificilă sau traumele din copilărie, cum să-ți gestionezi mai bine emoțiile și cum să ții stresul sub control. Parcurge informațiile de pe site și trimite cu încredere formularul de contact către PsihoHelp cu mesajul sau întrebările tale, fie pentru a-ți face o programare.

PROGRAMEAZĂ-TE