Ce este depresia?

Depresia este punctul nevralgic al iubirii. Pentru a fi făpturi care iubesc, trebuie să fim făpturi care pot cădea pradă disperării din cauza unei pierderi, iar depresia e mecanismul acelei disperări. Când se instalează, degradează Eul şi, în cele din urmă, eclipsează capacitatea de a da ori de a primi afecţiune. E lăuntrica noastră singurătate manifestă  (A. Solomon, Demonul amiezii).

În prezent, se consideră că nu există o altă tulburare psihică atât de răspândită, care să afecteze toate mediile sociale şi grupele de vârstă, în egală măsură bărbaţii şi femeile, fiind de asemenea în continuă creştere, astfel încât este concepută ca „boală a epocii”.

Semne și simptome ale depresiei

  • Dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei (sentimente de tristeţe sau vid interior, de lipsă a speranţei)
  • Pierderea plăcerii sau a interesului în executarea activităților zilnice
  • Senzația de oboseală tot timpul sau lipsă de energie aproape în fiecare zi;
  • Sentimentul că orice mișcare necesită un mare efort sau din contră, sentimente de neliniște și incapacitatea de a putea sta liniștit;
  • Diminuarea sau creșterea nevoii de somn (insomnie sau hipersomnie);
  • Pierderea sau luarea în greutate vizibilă în urma modificării apetitului;
  • Fără a exista un motiv aparent, apar sentimente de vinovăție și devalorizare;
  • Gânduri de moarte sau suicid.

Deseori clinicienii consultă persoane care prezintă simptome generale ce pot fi dificil de atribuit unei depresii. Aceste simptome care apar în mod curent în depresie pot fi:

  • Probleme digestive inclusiv diaree și constipație;
  • Lipsa mișcării sau a vorbirii ore întregi;
  • Pierderea interesului în activitatea sexuală sau neputința de a mai avea o viață sexuală;
  • Dureri de cap și alte dureri cu diferite localizări;
  • Plâns facil;
  • Câteodată o senzație de îngreunare a picioarelor sau a brațelor.

Existenţa izolată a unei dispoziţii depresive nu este suficientă în sensul celor descrise mai sus pentru a diagnostica o depresie. Este necesar să se regăsească întotdeauna mai multe semne caracteristice de boală la unul şi acelaşi pacient.

Faza acută a unei tulburări depresive poate să dureze zile, o săptămână, mai multe săptămâni, luni, o jumătate de an sau chiar mai mult. Adesea avem clienţi care se plâng de „depresii” limitate în timp sub forma unui episod scurt (ore, zile, una, două săptămâni) care se caracterizează în primul rând prin dispoziţie depresivă. Aceste stări nu sunt boli depresive în sensul restrâns al termenului, deşi este vorba de o situaţie tranzitorie şi uneori este greu de decis dacă este „doar” o indispoziţie la polul trist sau este vorba de „o adevărată boală”.

Descoperă mai multe despre legătura dintre minte și corp, modurile în care psihoterapia te poate ajuta să depășești o perioadă dificilă sau traumele din copilărie, cum să-ți gestionezi mai bine emoțiile și cum să ții stresul sub control. Parcurge informațiile de pe site și trimite cu încredere formularul de contact către PsihoHelp cu mesajul sau întrebările tale, fie pentru a-ți face o programare.