Unul dintre lucrurile care pune probleme oamenilor în a se simți mai bine, în a deveni mai sănătoși este echilibrul dintre înțelegerea de sine și alegerea unor lucruri mai bune și mai potrivite. Ceea ce vreau să spun cu asta este că în cadrul unei terapii este necesară înțelegerea modului de funcționare intern, în mod special a emoțiilor, a gândurilor, a comportamentelor, însă este nevoie de mai mult. Facem acest lucru de cele mai multe ori cu emoțiile neplăcute, în scopul de a ne simți mai bine și de a ne comporta mai sănătos. Înțelegerea a fost mereu necesară pentru a identifica în ce fel au luat naștere acele emoții, în ce fel comportamentele sunt generate și întreținute de acele emoții, dar și de gândurile, credințele din spate.

O dată înțelese, aceste lucruri pot fi schimbate. Este aproape imposibil să schimbi ceva despre care nu știi mai nimic. Iar oamenii se găsesc deseori în această ipostază, de a simți lucruri, de a se comporta sau gândi în diverse moduri, fără a ști cum, de unde, de ce și trăiesc pe pilot automat. Dacă totul merge bine și ne simțim bine, atunci nu este o problema. Însă de regulă lucrurile nu stau chiar așa și ne dorim să facem unele schimbări. Nu putem schimba ceea ce nu știm cum funcționează, nu putem opri un comportament dacă nu știm ce funcție are, nu putem opri o emoție dacă nu știm de ce a apărut. Psihicul nu face nimic degeaba, totul are sens și este coerent cu circumstanțele interne și externe. Putem afla de ce o persoană are tendințe depresive dacă ne uităm în contextul de viață al persoanei unde vom găși, cu siguranță, cauzele. Acestea pot fi multiple, dar întotdeauna au sens, întotdeauna emoțiile, mai ales cele persistente, sunt explicate de context.

Cu toate astea, mulți oameni au experimentat următoarea situație. Au înțeles de ce se simt cum se simt, în ce fel acest lucru le-a influențat gândirea, comportamentele și viața, au început să își simtă durerile în scopul vindecării, în scoprul recuperării de sine, dar cu toate astea nu au ajuns la starea de bine dorită. Acest lucru se poate întâmpla din mai multe motive. Unul dintre ele ar fi că acea stare de bine dorită nu este realistă. Un exemplu concret ar fi dorința de a fi mereu fericit. Am auzit în cabinet de multe ori că o viață normală înseamnă o viață trăită în stări pozitive, aproape exclusiv. Adevărul este că o viață normală, sănătoasă presupune toată gama de emoții. Nu avem cum să trăim o viață doar în fericire, este nenatural. În viață ni se întâmplă tot felul de lucruri, pierderi, perioade stresante, despărțiri, etc și este sănătos să reacționăm simțind stări neplăcute. Dincolo de asta, majoritatea dintre noi am avut experiențe neplăcute în copilărie care ne-au marcat și care generează efecte în viața de adult. Ținând cont de asta, normalitatea și sănătatea ar însemna să fim conștienți de aceste efecte, ele compunându-se fix din stări neplăcute. Partea bună este că se poate lucra la ele în cadrul psihoterapiei, însă cu siguranță este necesar să le simțim pentru a ști că sunt acolo și că generează reacții automate din umbră.

Un alt motiv, foarte des întâlnit, pentru care starea de bine dorită nu este atinsă este acela că nu sunt implementate schimbările necesare. Iar aici este vorba despre alegerile la care am făcut referire la începutul acestui articol. Atunci când am fost obișnuiți să trăim mai mult timp într-un mediu care ne-a “obligat” să ne adaptăm la el, reacționând într-un fel, care s-a mulat foarte bine și care a produs efectele așteptate, este foarte greu să renunțăm la acele obiceiuri. Spre exemplu, dacă unui copil i s-a spus toată viață că nu este capabil să facă lucrurile bine și părinții au intervenit întotdeauna să il ajute sau să facă lucrurile în locul lui, nepermițându-i copilului să fie autonom, atunci acel copil dezvoltă o adaptare la acest mediu. Cum va arăta acest lucru? Acela va deveni un copil care nu va avea inițiativă, nu va rezista efortului de a face lucrurile singur până la capăt, nu se va mobiliza să depășească obstacolele, va căuta mereu ajutorul în afară și nu se va baza pe forțele proprii. Acest lucru poate să fie benefic pentru el in adaptarea în relația cu părinții care nu ii oferă deloc libertatea și poate chiar îl sancționează pentru momentele de autonomie și inițiativa. De ce? Deoarece copiii nu se pot impune părinților și își doresc să fie acceptați și iubiți de aceștia și vor face tot ceea ce le stă în putință pentru a le intra în gratii. Astfel încât, un copil crescut în această manieră, va face pe plac părinților ani la rând și nu își va dezvolta capacitățile de a se descurca singur, nu va avea încredere în el, va fi speriat și va anticipa întotdeauna eșecul. Orice lucru repetat ani la rând formează căi neuronale în creier, acest lucru însemnând că acea schemă de simțire-gândire-comportament se va automatiza, va rămâne înregistrată și se va activa automat în orice situație trigger. O persoană cu istoricul descris mai sus va avea o schemă de neajutorare care se va activa automat, iar în terapie este foarte important să înțeleagă de unde s-a format aceasta, în ce fel i-a trebuit în perioada din copilărie, să înțeleagă că nu a fost un lucru sănătos și că în mod real este capabil să facă lucruri că oricare alt om, însă nu i-a fost lăsată această posibilitate. Și mai ales că nu mai este necesar să perpetueze această schemă, dat fiind că nu mai este un copil dependent de părinți, deci nu mai este necesar să se supună unor idei despre sine care nu sunt adevărate și care nu îi sunt sănătoase. Dincolo de acești pași mai este importantă și acționarea efectivă într-un sens sănătos.

Căile neuronale, o dată formate, vor tinde să se activeze automat și să se întărească de fiecare dată când sunt activate. Nu este suficient doar să înțelegem cum ne-am format aceste căi, ci este necesar să începem să formăm noi căi neuronale, să începem să acționăm diferit. Primul pas este observarea, conștientizarea activării schemei, iar apoi alegerea unui nou mod de reacție. În exemplul dat, ar fi nevoie de observarea activării schemei de neajutorare prin identificarea momentelor în care deja anticipează un eșec, în momentele în care simte frică din cauza că nu simte că se poate baza pe el, în momentele în care dorește să renunțe la primul obstacol, în momentele în care se simte descurajat și nu crede că mai poate continua, etc. Pasul următor ar fi să verifice realitatea, să își spună mesajul sănătos, corect, precum “Sunt în stare să fac acest lucru până la capăt”, iar apoi să acționeze în sensul acesta pentru a putea să experimenteze succesul care va contrazice eșecul planificat. Acesta este doar un exemplu, însă pasul implementării de noi strategii poate arăta în orice fel este mai bine și mai potrivit pentru o persoană. Importantă este conștientizarea, înțelegerea schemelor formate și alegerea unei noi variante sănătoase și potrivite care să fie “exersată” din ce în ce mai des pentru a putea forma noi căi neuronale și pentru a opri întreținerea vechilor căi care nu au reprezentat decât adaptări la un mediu nesănătos.

Experiențele propriu zise în care o persoană este conștientă că își contrazice cele mai adânci credințe negative despre cine este și ce poate să facă sunt printre cele mai puternice metode de schimbare, de vindecare. Momentul în care persoana simte că nu este în stare să facă un lucru, dar reușește să se mobilizeze să îl facă și reușește, devine un moment vindecător. Iar pe măsură ce acest moment se repetă, vindecarea devine din ce în ce mai aproape de completare, iar latura sănătoasă a persoanei crește și devine mai puternică.

Deși acesta nu este un lucru ușor de făcut, este necesar pentru ca schimbarea să apară. Este un efort care va deveni mai ușor cu timpul, precum un antrenament. Vindecarea nu este ușoară, dar este necesară pentru o viață cu adevărat fericită, trăită autentic și cu plinătate interioară.

Descoperă mai multe despre legătura dintre minte și corp, modurile în care psihoterapia te poate ajuta să depășești o perioadă dificilă sau traumele din copilărie, cum să-ți gestionezi mai bine emoțiile și cum să ții stresul sub control. Parcurge informațiile de pe site și trimite cu încredere formularul de contact către PsihoHelp cu mesajul sau întrebările tale, fie pentru a-ți face o programare.

PROGRAMEAZĂ-TE