Tiparele de atașament au reprezentat întotdeauna un subiect de interes pentru mai toți oamenii. Cu toții am apucat să vedem implicațiile atașamentului în viața noastră. Cum nu putem duce o viață în afara atașamentului, acesta a trebuit studiat, înțeles, descoperit în profunzime pentru a desface tainele comportamentelor și a relațiilor dintre oameni. Știm cu toții că relațiile sunt cele mai amețitoare, în liniștea sau tulburarea pe care ne-o provoacă. Iar când vorbim despre relații și atașamente nu este obligatoriu să ne referim doar la cele interumane. Oamenii formează atașamente și față de obiecte, față de locuri, față de melodii, picturi și idei. Știm cu toții cum este să ai un atașament față de o ideologie în domeniul profesional ales sau în ceea ce privește hobbyurile și pasiunile. Sau poate față echipa de baschet favorită.

În primul rând trebuie să înțelegem despre atașament că el reprezintă o reacție afectivă față de cineva sau ceva, un legământ încărcat emoțional care apare cu timpul și care are o formă bine conturată. Există patru tipare de atașament care au fost descoperite de către John Bowlby și Mary Ainsworth, pe care le voi descrie în rândurile ce urmează. Fiecare dintre noi are un tipar de atașament care s-a format în primii trei ani de viață în funcție de tiparul de atașament al mamei. Sigur că sunt importanți și ceilalți care sunt în jurul nostru în primii ani, însă mama intotdeauma va avea impactul cel mai consistent.

Tiparul de atașament dictează felul în care simțim siguranța în relație. Iubirea o simțim cu toții la fel, dar certitudinea stabilității iubirii se resimte diferit în funcție de atașamentul avut. Cu toții căutăm să testăm, să verificăm, într-un fel sau altul că iubirea celuilalt rămâne destinată nouă și trăim sentimente de teamă la gândul că ar putea fi altfel. Aceste sentimente de teamă pot fi mai intense sau mai puțin intense, iar modalitatea de exprimare emoțiilor, în general, stabilesc ce tipar de atașament avem.

Este important să știm ce tipar avem deoarece acela care se formează până în vârsta de trei ani este cel care rămâne stabil și este singurul mod în care știm să păstrăm relațiile intime și consistente. Sigur că acest tipar poate fi schimbat, însă acest lucru este posibil prin lucrul cu sine în terapie, într-o manieră asistată.

Atașamentul securizant
Această formă de atașament este cea mai sănătoasă și asigură relaționări liniștite și armonioase. Persoanele cu atașament securizant se simt în siguranță în relațiile pe care le au, nu le este teamă că partenerul își poate retrage sentimentele și dispun de o bună reglare emoțională. De regulă discuta deschis chestiunile care sunt importante pentru ei, nu resimt mult prea intens emoțiile și nici nu sunt disociați de ele. Acceptă cu ușurință distanța dintre ei și partener, nu alunecă în gânduri privind un potențial abandon, își caută partenerii moderat și își pot securiza înapoi partenerul de cuplu.

Atașamentul ambivalent
Persoanele cu acest tipar de atașament nu dispun de o reglare emoțională prea bună și sunt foarte des invadați de sentimente intense și schimbătoare. Aceștia sunt mai mereu preocupați de o frică de abandon, au nevoie să stea cât mai mult împreună cu partenerul și protestează atunci când o distanța se impune. Stările pe ajung să le resimtă sunt copleșitoare, aceștia simțindu-se absorbiți și neajutorați. Deseori în atașamentul ambivalent apare furia care este foarte ușor de declanșat. Frica de abandon este principala cauza de stres emoțional în relaționarea persoanelor cu acest tipar de atașament și simt nevoia de a fuziona cu partenerul.

Frică de a rămâne singuri este aproape imposibil de tolerat și sunt dispuși să facă eforturi foarte mari pentru a evita singurătatea. Intensitatea de manifestare a acestui atașament variază de la un om la altul. După o separare de partener, persoana cu atașament ambivalent va fi furioasă și va accepta apropierea înapoi în timp ce va manifesta și frustrare, transmițând ambivalența între te vreau (agățare) și nu te vreau (furie).

Atașamentul evitant
Acest tipar de atașament este cel în care pesoana este disociată de propriile sentimente și rareori ajunge să își simtă durerile. În opoziție cu ambivalentul, evitantul este cel care păstrează o distanță consistentă din punct de vedere emoțional și transmite senzația unei autosuficiențe, fiindu-i greu să tolereze apropierea. Suportă cu o aparentă nepăsare separarea de partener și la regăsire nu se arată mișcat emoțional și tratează lucrurile cu indiferență. În ciuda aparențelor, persoanele cu atașament evitant resimt un distres consistent pe care nu îl pot regla în niciun fel și din acest motiv rămân disociați.

Oamenii cu acești tipar de atașament țin foarte mult la spațiul personal și foarte ușor ajung să se simtă sufocați. Frica de abandon este foarte mare și în cazul acestora, însă metoda de a gestiona această frică bazală este în antiteză cu metoda găsită de ambivalent. Dacă pentru ambivalent metoda de gestionare este copleșirea emoțională și rămânea în ipostaza de neajutorare-căutând constant oameni care să îi ofere ajutor și să rămână alături de el în postura de salvatori-, evitantul a găsit eficientă metoda reprimării semnificative și inhibării fluxului emoțional ținând oamenii la distanță pentru a evita orice potențial contact cu emoțiile bine reprimate.

Atașamentul dezorganizat
Aceasta este forma de atașament cea mai complicată și care presupune o dorința de apropiere fuzională, specifică ambivalentului și o frică de apropiere specifică evitantului. Persoanelor care au acest tipar nu le este bine în niciun fel, fiind într-o continuă stare de distres. Instabilitatea emoțională este definitorie, iar siguranța emoțională nu poate fi găsită niciunde. Nici în aproiere, nici la distanță. Dacă pentru ambivalent este liniște atunci când fuzionează, iar pentru evitant este liniște atunci când rămâne la distanță, pentru dezorganizat există promisiunea siguranței și liniștii și în apropiere și în distanță, însă aceasta nu se concretizează niciodată. Persoanele care au dezvoltat această formă de atașament au trăit cu figuri de atașament care au reprezentat siguranța și pericolul în același timp, nefiind posibilă găsirea unei strategii stabile de adaptare. Aceste persoane leagă destul de greu relații de lungă durata și rezistă foarte puțin în intimitate emoțională.

Acestea sunt cele patru forme de atașament însă trebuie să ținem cont de faptul că nimeni nu are doar o formă, ci o combinație, una fiind cea mai proeminentă și cea mai activ manifestată. Este important să identificăm ce formă de atașament avem noi și partenerii noștri de cuplu pentru a fi cât mai conștienți de noi și de schimburile dintre noi.

Descoperă mai multe despre legătura dintre minte și corp, modurile în care psihoterapia te poate ajuta să depășești o perioadă dificilă sau traumele din copilărie, cum să-ți gestionezi mai bine emoțiile și cum să ții stresul sub control. Parcurge informațiile de pe site și trimite cu încredere formularul de contact către PsihoHelp cu mesajul sau întrebările tale, fie pentru a-ți face o programare.

PROGRAMEAZĂ-TE