Atunci când vine vorba despre nevoi emoționale mulți oameni se gândesc la iubire. Cu toate astea, pentru fiecare dintre oameni iubirea arată diferit. Fiecare dintre noi se simte iubit atunci când anumite tipuri de comportamente, atitudini și acțiuni sunt manifestate, iar acestea nu mereu coincid. Foarte multe dintre discuțiile apărute între partenerii de cuplu, spre exemplu, au la bază faptul că unul dintre parteneri nu simte că iubirea celuilalt ajunge la el și îl acuză pe respectiv că nu iubește suficient sau chiar deloc. Acest lucru poate deveni foarte frustrant pentru cel care este acuzat deoarece el simte că iubește și că face suficient și simte că nu îi este primită și apreciată iubirea.

Aceasta, însă, nu este singura problemă care poate apărea. Vorbim mult despre nevoia de iubire și despre ce înseamnă ea însă vorbim mult prea puțin despre nevoile de autonomie. Specialiștii în domeniul psihologiei au analizat în profunzime aceste tipuri de nevoi și au ajuns la următoarele concluzii.

Pentru a ne simți iubiți contează mai multe lucruri și nu doar felul în care se manifestă celălalt. În primul rând este vorba despre felul în care am fost iubiți de către figurile de atașament din copilărie, dar și despre anumite nevoi fixe pe care le avem cu toții pe parcursul întregii vieți. Noi, ca oameni, ne naștem cu o serie de nevoi de relație și o serie de nevoi de autonomie. Cu toții știm că avem nevoie să ne simțim iubiți și ocrotiți și în contact cu cei din jur, însă avem nevoie să ne simțim și liberi, să simțim că avem putere asupra vieții noastre, asupra cine suntem și cine vom deveni. Specialiștii în psihotraumatologie au cercetat și au descoperit că nevoile de relație, împreună, crează sentimentul iubirii, iar nevoile de autonomie crează sentimentul puterii și stăpânirii de sine.

Printre nevoile de relație se numără nevoia de a fi valorizat, nevoia de a fi căutat, nevoia de a fi explorat, nevoia de a fi primit cu bucurie, nevoia de a primi feedback, nevoia de a te regla fiziologic cu celălalt, nevoia de schimburi fiziologice și nu numai. Aceste nevoi apar de când ne naștem și continuă pe tot parcursul vieții însă își schimbă forma în funcție de stadiul de dezvoltare în care ne aflăm. Astfel încât în copilăria timpurie avem nevoie să fim luați în brațe foarte des pentru a ne regla emoțional, avem nevoie să ni se dea un anumit tip de feedback, avem nevoie de o anumită cantitate de atenție, avem nevoie să fim căutați și explorați mai mult și în feluri specifice copiilor. Atunci când suntem adulți avem nevoie să fim valorizați diferit, avem nevoie de mai puțină reglare corporală cu cei din jur, avem nevoia de a ne simți căutați mai puțin, în feluri care permit mai multă independență decât atunci când eram copii.

Despre nevoile de autonomie, în schimb, mulți oameni au senzația că apar atunci când creștem și că această autonomie nu se manifestă la copii, mai ales în copilăria timpurie. Acest lucru, însă, este greșit. Autonomia se manifestă de când apărem pe pământ. Nevoile care compun autonomia sunt: nevoia de a fi singur, nevoia de a te descurca pe cont propriu, nevoia de a fi stăpân pe tine, nevoia de a decide, de a alege pe cont propriu, de a te baza pe corpul propriu și nu numai. Copiii de când sunt mici au nevoie să fie lăsați să facă lucruri singuri, chiar dacă nu le fac atât de bine. Atunci când vor să mănânce singuri cu lingurița ar trebui lăsați să facă asta chiar dacă mâncarea le pică și se murdăresc peste tot. Atunci când vor să se urce undeva singuri ar trebui lăsați să o facă, părintele fiind lângă ei, însă neintervenind în activitate. Atunci când presupunem, ca părinți, că cel mic este prea fragil și incapabil să facă lucruri singur sau când ne dorim ca ceea ce face el să iasă bine din prima nu facem decât să îi amputăm manifestarea autonomiei care trebuie exersată și lăsată să se dezvolte.

Persoanele care ajung să aibă probleme cu dezvoltarea autonomiei prin nesatisfacerea nevoilor de autonomie ajung să dezvolte mai mult decât alții depenențe în relații deoarece ajung în punctul în care compensează lipsa de autonomie luând mai mult din relații. Adică atunci când o persoană nu este lăsată să își dezvolte autonomia ajunge să se simtă incapabilă și neputincioasă și are nevoie să se bazeze mereu pe alții, ceea ce formează o dependență. Iar atunci când ceilalți nu sunt disponibili pentru ei ajung să resimtă o mare anxietate și disperare. Acesta este unul dintre motivele de la baza multor manifestări de anxietate și de panică și chiar de depresie.

Pentru a ne simți iubiți, pe de altă parte, avem nevoie să simțim că persoanele importante pentru noi ne caută, ne întreabă cum suntem, ce mai facem, ce ne dorim, când simt nevoia de atingere și contact fizic cu noi, când ne validează, când ne respectă, când ne admira și ne arată că suntem importanți pentru ei, când se bucură să ne vadă și să petreacă timp cu noi, când se bucură la micile surprize pe care le facem pentru ei, când și ei ne surprind plăcut, când ne arată reciprocitate. Atunci spunem că ne simțim iubiți și că iubim. Când oferim și primim acest tip de grijă axată pe satisfacerea nevoilor. De asta pentru fiecare dintre noi iubirea pare că arată diferit. Pentru că fiecare vorbește în termeni de nevoi și există o tendința de a pune accentul pe ceea ce a lipsit și ne-a rănit sau pe felul în care aceste nevoi au fost satisfăcute în copilărie.

Ceea ce este foarte important de reținut este că atunci când nu avem aceste nevoi satisfăcute ajungem să fim foarte răniți și să le negăm. Dacă nu am primit în toată copilăria și adolescența ceea ce aveam nevoie pentru a ne simți autonomi sau valorizați, spre exemplu, ajungem să ne dezvoltăm credințe despre cine suntem noi în funcție de acestea negând că aveam nevoie să ne simțim valoroși și că am fi valoroși cu adevărat. Sau capabili de independență. Acestea reprezintă răni profunde care se pot vindeca în cabinetul unui specialist, dar și cu multă muncă făcută pe cont propriu. Orice proces de vindecare trebuie asumat și trebuie depus un efort consecvent și în afara cabinetului. Nu este un lucru ușor și tocmai de aceea nu multe persoane își vor asuma un proces de vindecare însă acest lucru se va întoarce împotriva lor atât prin intermediul nefericirii relaționale cât și prin intermediul capacității reduse de a-și putea conduce viața așa cum își doresc. O viață trăită în dependență este formată din renunțări la vise și multe sacrificii de sine.

Descoperă mai multe despre legătura dintre minte și corp, modurile în care psihoterapia te poate ajuta să depășești o perioadă dificilă sau traumele din copilărie, cum să-ți gestionezi mai bine emoțiile și cum să ții stresul sub control. Parcurge informațiile de pe site și trimite cu încredere formularul de contact către PsihoHelp cu mesajul sau întrebările tale, fie pentru a-ți face o programare.

PROGRAMEAZĂ-TE