O serie de incidente petrecute în ultima perioada ne-a atras atenția tuturor asupra capacității reduse de autoprotecție de care copiii dispun. Orice părinte normal să gândește cu groază la o agresiune sexuală îndreptată spre copilul său și își va dori să îl poată echipa pe copil cu tot ce are nevoie pentru a se proteja.

Din păcate, au existat și vor exista mereu agresorii de natură sexuală. Numim o agresiune sexuală aceea care este îndreptată către o persoană fără apărare care este forțată să întrețină o activitate sexuală deși nu își dorește acest lucru. Când această agresiune este îndreptată de către un adult împotriva unui minor se numește pedofilie. Cu cât copilul va fi mai mare cu atât cresc șansele să se poată apăra mai eficient, ceea ce ne conduce la ideea că acei copii aflați în copilăria timpurie sunt extrem de vulnerabili.

Un prim lucru pe care părinții îl pot face pentru a-și proteja copiii este să îi informeze. În ciuda oricărei forme de tabu existente în ceea ce privește educația sexuală, această trebuie făcută deoarece constituie un factor de protecție atât împotriva agresiunilor cât și împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Copiii trebuie să înțeleagă care sunt zonele lor intime, cum trebuie să se comporte raportat la acestea și cum să se îngrijească de ele. O dată începută această educație este important, acordat la vârsta copilului, să fie explicat cum sunt folosite părțile intime, cine are voie să le atingă, cum are voie, când le arătăm, cui le arătăm, în ce contexte este permis acest lucru și nu numai. De exemplu, îi putem explica copilului că este în regulă să îi arăți medicului părțile intime dacă acesta cere să le examineze în vederea unui diagnostic, însă nu este în regulă absolut deloc să le arate unei persoane de pe stradă, unui străin care a venit în vizită și așa mai departe.

Copiilor trebuie să li se explice ce este excitația sexuală, ce înseamnă masturbarea, în mod special pentru că aceștia tind să își atingă zonele intime și să experimenteze plăcere încă din copilăria timpurie. Aceștia trebuie să fie capabili să recunoască atunci când o persoană încearcă să le atingă zonele intime în scopul producerii excitației sexuale.

Un alt lucru extrem de important și poate cel mai important dintre toate este ca în cadrul familiei să existe o persoană cu care copilul să aibă o relație de încredere, o relație securizantă, o relație cu o persoană cu care se simte în siguranță și liber să discute despre absolut orice experiență a sa indiferent cât de rușinoasă sau oripilantă. Un lucru pe care trebuie să îl știm cu toții este că pedofilii agresează în primul rând în familie și atunci când nu este posibil acest lucru încep “să vâneze” pe stradă. Prin urmare, majoritatea agresiunilor sexuale îndreptate asupra copiilor au loc în familie. Acesta este un adevăr foarte dur și ne face să ne dăm seama cât de profundă este traumatizarea unui copil care este agresat sexual în propria familie. Și ceea ce este și mai rău este să nu poată avea o persoană la care să poată apela pentru ajutor.

Această situație este posibilă din cauza faptului că în multe cazuri mama nu poate accepta că acest lucru este adevărat. Ideea că soțul îi agresează sexual copilul este inimaginabilă pentru oricine, iar acest lucru predispune la o negare aproape absolută. O astfel de situație este greu de controlat chiar și din afară, iar copilul este copleșit de neputință, frică, durere și vulnerabilitate fără protecție din partea celor care ar fi trebuit să îl protejeze și să îl iubească.

Pe lângă cele expuse mai există un motiv pentru care aceste agresiuni sunt posibile. Nevoile emoționale profund nesatisfăcute ale copiilor îi pot predispune la acceptarea oricărui tip de comportament care presupune atenție îndreptată către ei, atingere și zâmbet, chiar dacă este complet nociv și nepotrivit. Când un copil se simte neglijat și neatins, neiubit atunci el devine dispus să accepte orice tip de conectare, orice tip de atenție. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că niciun copil, niciun om, de fapt, nu este capabil să supraviețuiască în afara conexiunilor emoționale cu cei din jur. Iar aceste conexiuni emoționale se compun din satisfacerea nevoilor emoționale pe care cu toții le avem de-a lungul vieții.

Acest scenariu poate avea loc în ciuda informării corespunzătoare privitoare la părțile intime și la activitatea sexuală din cauza faptului că copilul va fi forțat să recurgă să strategii emoționale de supraviețuire atunci când nu primește atingere, atenție, grijă, valorizare și nu mai ține cont de calitatea și potrivirea contactului cu celălalt atâta timp cât cele enumerate ajung la el într-o formă sau alta.

Prin urmare, dacă avem grijă să nu neglijăm emoțional copilul, îl informăm corespunzător în privința zonelor intime și îi explicăm ce înseamnă intimitatea, cum să ne alegem persoanele cu care să devenim intimi, când intimitatea este potrivită și când nu și dacă avem grijă la ce medii ne expunem copilul atunci șansele unei agresiuni sexuale scad semnificativ.

Atunci când suntem figura de atașament principala a copilului este foarte important să lucrăm cu noi înșine cât mai mult pentru a putea fi cu adevărat atenți la nevoile copilului și pentru a putea oferi libertatea și siguranța necesare astfel încât copilul să simtă că poate comunica deschis și fără ocolișuri cu noi despre orice. Un copil căruia îi lipsește acest tip de relație nu vorbește, devine victima care îndură în tăcere, devine victima care nu cere ajutor. Și, desigur, se dezvoltă un adult care va rămâne victimă întreagă sa viață. Un exemplu sunt femeile care ajung să rămână în căsnicii în care sunt abuzate fizic și sexual și nu caută ajutorul. Acestea nu caută acel ajutor din frică, din neputință, din așteptarea de a nu fi auzită, luată în serios, ajutată și protejată în urmă ieșirii din relația abuzivă.

De multe ori victimele își apară agresorii. Acest lucru ajunge să se întâmple atunci când agresorii sunt singurele relații stabile pe care victimele le au disponibile. În acest context totul se complică. Un copil care a rămas doar cu tatăl care îl abuzează sexual îl va proteja dacă nu are nicio altă rudă către care să se retragă și să se simtă înțeles, văzut, auzit, protejat, iubit și vrut. Aceste tipare se cronicizează, iar după terminarea evenimentului care se întinde pe toți anii copilăriei și adolescenței, spre surprinderea multora, copilul devenit adult nu începe să se bucure de o viață liniștită și lipsită de abuz ci va continua să aibă parte de același tip de abuz, doar că de la alte persoane. Iar asta pentru că tiparul relațional a fost deja format, traumatizarea este severă, profundă și nu poate fi tratată decât prin ajutor psihoterapeutic. Aici nu au cu ce să ajute pastilele psihiatrice. Poate un pic de ajutor ar putea veni din această direcție, pentru un pic de stabilizare în cazul unor reacții emoționale copleșitoare însă ajutorul real este cel psihoterapeutic.

În concluzie, este necesară informarea pe tema sexualității, satisfacerea nevoilor copiilor într-o măsură cât mai completă, menținerea unei relații relaxate și de acceptare necondiționată și controlarea mediilor în care copiii ajung să stea.

Descoperă mai multe despre legătura dintre minte și corp, modurile în care psihoterapia te poate ajuta să depășești o perioadă dificilă sau traumele din copilărie, cum să-ți gestionezi mai bine emoțiile și cum să ții stresul sub control. Parcurge informațiile de pe site și trimite cu încredere formularul de contact către PsihoHelp cu mesajul sau întrebările tale, fie pentru a-ți face o programare.

PROGRAMEAZĂ-TE