Adolescența a fost mereu un subiect de interes atât pentru părinți și adolescenți cât și pentru psihologi. Suntem cu toții familiarizați cu acele comportamente specifice vârstei, care pot cu foarte mare ușurință să cauzeze un disconfort atât celor aflați în această perioada a vieții cât și părinților. Deși poate părea că adolescența poartă în sine un mister al bruștei schimbări și al instabilității, vom dezbate în acest articol de ce este normal ca în adolescență lucrurile să capete un caracter tumultuos și când este cazul să ne punem semne de întrebare și să cerem ajutor de specialitate.

Trebuie să înțelegem, în primul rând, că adolescența este cea mai complexă etapă de dezvoltare umană în drumul spre maturitate, spre viața de adult, etapă care marchează stabilizarea personalității aflată în continuă dezvoltare de la naștere până în acest moment. Chiar și denumirea punctează această maturizare, cuvântul fiind derivat din latinescul “adolescere” care înseamnă “a crește”, “a te maturiza”.  Vorbim despre adolescență începând cu vârsta de 14-15 ani și până la cea de 18-20.

Este o perioadă de tranziție, în care în interiorul copilului se întâmplă o renunțare la viața de copil așa cum a perceput-o acesta și o aderare la un alt “fel de a fi”, ceea ce este pe de o parte dureros prin prisma renunțării, a pierderii calității de copil și totodată plăcut deoarece începe să se manifeste dorința de a explora lumea într-o manieră mult mai independentă și mai personală. Dacă până atunci era în regulă ca părintele să dețină controlul, din această etapă începând, copilul se desprinde, metaforic vorbind, din brațele părintești și dorește să își pună amprenta în viața sa mai mult decât părintele și să obțină sentimentul controlului. Deși poate debuta furtunos, această manifestare este absolut normală și o negociere a măsurii în care fiecare (părintele și adolescentul) poate deține controlul, stabilit de comun acord, poate aduce liniștea în familie.

În plan biologic, organismul tinde către un echilibru și adoptă o conformație asemănătoare cu cea a adultului. Din punct de vedere hormonal, există o serie de schimbări care cresc starea de tensiune interioară, însă această este o etapă care poate provoca disconfort la început, pe parcurs tendința fiind una de stabilizare. În ciuda multor credințe, modificările în sfera psihologică nu sunt explicate decât într-o mică măsură de oscilațiile hormonale din respectiva perioada.  Ceea ce pune, în schimb, mari probleme este obișnuirea adolescentului cu noul corp, acceptarea trecerii de la un corp cunoscut la unul aflat în continuă schimbare. Studiile au arătat că în mintea unui adolescent apare teama pierderii permanenței corpului și mulți dintre aceștia recurg la tatuaje, piercing și alte metode de însemnare permanentă în încercarea de a combate o pierdere resimțită. Adolescenții sunt fascinați și speriați în același timp de ceea ce li se întâmplă la nivel fizic și nu mereu sunt conștienți de aceste trăiri antagonice, ceea ce îi face să acționeze și să reacționeze haotic. Odată acomodați cu această nouă etapă aceștia tind să se simtă mai degrabă fascinați de corpul lor și să se mândrească cu noua putere fizică specific masculină (în cazul bărbaților) și cu feminitatea  mult accentuată (în cazul femeilor). Această etapă, paradoxală în natura ei, nu necesită motive de îngrijorare.

Imediat după această acomodare apare o faza de negare a vechii identități de copil și o dorință puternică de a-și asuma o identitate de adult, acest lucru manifestându-se printr-o revoltă și o respingere totală a comportamentelor venite de la părinți care îi pun în postura de copii. Această se numește criza de originalitate, în care adolescentul își dorește să fie centrul universului său, analizează valorile familiei, ale societății din care face parte și își dorește idependența, își dorește să își formeze reguli și valori personale care să îi fie respectate de către cei din jur. Practic, adolescentul este nevoit să își formeze o nouă imagine de sine în care nu mai este copilul, ci femeia sau bărbatul în devenire.

Vorbind despre masculinitate și despre feminitate ajungem la subiectul sexualității, îndelung dezbătut. Schimbările hormonale, dar și maturizarea psihologică aduc adolescentul în pragul explorării sexualității, nevoile sexuale având un moment acut de manifestare, ceea ce poate pune adolescenții în situații pe care aceștia le resimt ca fiind stânjenitoare. În această perioada se definitivează identitatea de gen, adolescentul simțind cât mai clar că aparține unui gen și identificându-se ca fiind bărbat sau femeie. De regulă, mulți părinți se alarmează în această perioadă considerând că adolescenții nu au control și nici discernământ în ceea ce privește sexualitatea. Însă adevărul este că adolescentul nu face decât să își descopere corpul cu nevoile sale naturale, iar educația sexuală este ceea ce poate aduce liniște atât pentru părinți cât și pentru adolescenți deoarece o educație corespunzătoare în acest sens pune bazele unui discernământ pe care adolescentul trebuie să îl aibă pentru a putea să își accepte sexualitatea fără a se pune în pericol.

Alte tensiuni se nasc din dorința adolescentului de libertate, de independență, pe care deseori părinții o refuză, totul întâmplându-se uneori prea repede, fiind dificil de digerat schimbarea. Trecerea către independență este unul dintre factorii principali care descriu adolescența. Tocmai de aceea finalul acestei etape marchează începutul vieții de adult. Este absolut normal ca adolescentul să își dorească să aibă ușa închisă la camera, să îi ceară părintelui să bată la ușă înainte de a intra, să își dorească să nu mai ceară voie atunci când dorește să facă ceva, să aibă pretenția să fie tratat ca un egal în familie, să înceapă să își manifeste frustrările și să ceară drepturi noi. Intimitatea capătă formă odată cu independența și este firesc ca atunci când unui adolescent îi sunt încălcate limitele sau când nu îi sunt respectate unele drepturi să aibă o reacție ușor agresivă. Deși în cele mai multe dintre cazuri o încălcare a unei limite nu va stârni o reacție agresivă, o încălcare repetată cu siguranță o va face. În ciuda faptului că pot apărea discuții tensionate în familie, nici aceasta nu este o manifestare care necesită îngrijorare și este firesc ca adaptarea să vină la pachet cu discuții în contradictoriu între adolescenți și părinți.

Explorarea joacă un rol cheie în stabilizarea personalității.  Adolescența este marcată de o emoționalitate intensă, de pasiuni față de domenii, activități, dar și față de oameni. În această perioada apare prima dragoste trăită intens și cu idealizare, mulți dintre oameni spunând că prima dragoste nu se uită niciodată. La fel de intens sunt trăite și experiențele negative precum dezamăgirile în dragoste, refuzul părintelui de a împlini o dorință adolescentului, neînțelegeri între prieteni și tot așa. În ciuda faptului că procesul este trăit cu multă intensitate emoțională și este unul instabil, nu reprezintă un motiv de îngrijorare.

Așa cum s-a mentionat la început este vorba despre finalizarea procesului de dezvoltare al personalității. Din acest motiv explorarea este instrumentul cheie prin care adolescentul va putea intra în contact cu experiențe, oameni, locuri, situații prin intermediul cărora va putea învăța, va putea decide ce i se potrivește, ce îi face bine și către ce își dorește să evolueze. Un părinte care blochează impulsul copilului de a explora îi blochează dezvoltarea naturală a personalității și a independenței, ceea ce poate conduce ulterior în viață la psihopatologie.

Studiile științifice au arătat că personalitatea este moștenită în proporții de 30% până la 50%, iar restul este dat de mediul înconjurător. Ceea ce înseamnă că mediul în care crește și se dezvoltă un adolescent este foarte important, personalitatea depinzând în procente foarte mari de nivelul de sănătate psihică la care este expus în mediul familial.

Având în vedere că acum avem o idee despre ce reprezintă adolescența și cum arată dezvoltarea acesteia într-o manieră sănătoasă, putem puncta și o serie de manifestări care apar deseori în această etapă de dezvoltare, dar care nu sunt consecințe ale procesului de maturizare, ci consecințe ale unor probleme care ar trebui rezolvate alături de un specialist psiholog. Consumul de substanțe, comportamentele agresive exagerate (violență fizică sau verbală), fuga de acasă, neînțelegeri continue, automutilare, fumatul, aderarea la anturaje nocive, abstenteismul școlar nejustificat și exagerat, izolarea socială și altele sunt semnale ale unor probleme aflate în sfera emoțională care pot afecta viața adolescentului pe termen lung.

Deși este normală explorarea în sensul în care orice adolescent va dori să bea un pahar de bere sau de vin, va dori, poate, să încerce să fumeze o țigară, nu este normală o cronicizare a acestor obiceiuri. Explorarea nu presupune și nu a presupus niciodată o stabilizare a unor obiceiuri nocive. Atunci când vorbim despre normalitate, în acest articol, ne referim la prezența unui parcurs natural neîmpiedicat și nemodificat de niște factori perturbatori, precum probleme apărute în sfera emoțională din motive independente adolescenței.

Acestea fiind spuse, trebuie să reținem că adolescența este o etapă dificilă care vine la pachet cu o emoționalitate intensă, instabilă însă nu este un motiv de îngrijorare, iar obiceiurile nocive care se cronicizează nu sunt explicate de perioada adolescentină și necesită atenție specială și poate chiar intervenția unui specialist.

Descoperă mai multe despre legătura dintre minte și corp, modurile în care psihoterapia te poate ajuta să depășești o perioadă dificilă sau traumele din copilărie, cum să-ți gestionezi mai bine emoțiile și cum să ții stresul sub control. Parcurge informațiile de pe site și trimite cu încredere formularul de contact către PsihoHelp cu mesajul sau întrebările tale, fie pentru a-ți face o programare.

PROGRAMEAZĂ-TE